Followers

sâmbătă, 28 noiembrie 2015

Romîna – Sheldan Nidle – 24 Noiembrie, 2015




Sheldan Nidle – 24 Noiembrie, 2015
3 Lamat, 1 Yaxk’in, 12 Manik

Dratzo! Lumea continua se se miste spre o directie pozitiva. Toate lichidarile de fonduri si rezerve se misca, si majoritatea a sosit la punctele sale de distributie. Toate aceste miscari sunt facute sub cea mai înalta siguranta. În trecut, principala grija erau masele mari de simpatizanti Întunecati, pentru întîrzierea distributiei. Aceste griji nu mai sunt principalul motiv al acestei sigurante masive. Noua rasucire a manivelei, a fost inconvenientul creat de lipsele imediate în procesul general de telecomunicatii. Cea mai mare parte din acestea au fost corectate. Cu toate acestea, un grad înalt de cablare, de locuri web critice, si deplasarea de documente preliminare cheie, a fost întrerupt. Înca exista ceva din aceasta problema, într-un grad mai scazut. Însa aceasta dificultate nu mai este principala grija, asa cum era înainte. Pentru a contra-ataca acest lucru, au fost duse la capat diferite arestari cheie. Aceasta operatiune continua înca. Serviciile noastre au fost foarte ocupate recopiind informatie despre care vor fi urmatorele miscari a acestor oligarhi întunecati. Aceasta operatune combinata, a evitat ca orice terorism în mare scala, sa sechestreze procesul.

joi, 19 noiembrie 2015

Romîna -- Sheldan Nidle – Noiembrie 10, 2015




Sheldan Nidle – Noiembrie 10, 2015

2 Ix, 7 Xul, 12 Manik

Selamat Balik! Noua realitate începe faza sa finala de manifestare. Cu mult timp în urma, în veche Atlantida, ati început sa întelegeti ca ati fost redusi în mod mistérios, la o simpla jucarie a Cabalei întunecate Atlante. Acest grup de lideri, principi si regi, faceau munca atroce a liderantei Anchara în Orion. Ei limitasera capacitatile opositiei la un nível la care nu mai representa o amenintare, pentru politicile lor josnice. Acest act de lasitate, avea sa se repete iar si iar, în timpul ultimilor 3000 de ani ai Imperiului Atlant. Stramosii vostrii, devenisera de fapt, “soareci de laborator “ pentru acesti locuitori întunecati. Voi ati devenit vulnerabili în special, atunci cînd acest imperiu sa scufundat brusc în propriile maruntaie ale istoriei. Din acel moment, un set mare si puternic de dinastii hidoase au fost stabilite la suprafata Gaiei. Aceste dinastii au fost incapabile sa stinga iubirea voastra interioara, pentru libertate si partasie. Acest lucru a permis Cerului sa dea dispensa unei reveniri gratioase la deplina constiinta. Acestea sunt calitatile care ne-au adus pe plajele voastre.

 Timpul prezent, este un timp al unei mari ajustari în perceptiile voastre asupra societatii. Întunericul, mai ales în de-alungul ultimilor 70 de ani, a construit o împletitura complexa de governe secrete, care se sustin reciproc, fie ca sunt de origini britânice, asiatice, europene sau americane. Acest cuib de vipere avea nevoie sa fie în primul rînd domesticit, înainte ca sa fi fost possíbil ca progresul real sa-i controleze. La început, noi am descoperit numai un mic set de grupuri si indivizi dedicati aceluiasi scop.  A fost nevoie de aproape doua decenii, pentru a se obtine pe deplin încrederea necesara pentru noi, pentru ca într-adevar sa se avanseze. În tot acest timp am fost sub observatia constanta a oligarhilor întunecati si multii lor aliati insidiosi. Am relatat aceasta istorie de mai multe ori înainte. O facem din nou, doar pentru a sublinia ceea ce am descoperit acum. Acest lucru, se ocupa cu forma cum acesti întunecati functioneaza. Acesti ticalosi imorali poseda Internet-ul si ai multe din aspectele sale. Masinatiunile lor constante, au provocat o încetinire în procesul de modul în care binecuvîntarile voastre sunt deplasate prin aceasta lume catre voi.

Aceasta problema de comunicare a dus la o scurta întîrziere, ceea ce a provocat o usoara revizuire în cronogramele originale. Aceste probleme, sunt acum rezolvate, si comunicarile necesare curg fara probleme dintr-un loc pentru altul. În ciuda schemelor lor, fluxul de fonduri si indicatii necesare pentru crearea unei noi guvernante continua înainte. Suntem încrezatori ca aceasta conspiratie în prezent este terminata. Pungasii importanti, au fost izolati si continuti complet. Voi va apropiati rapid de punctul unde o serie de evenimente importante pot în cele din urma sa aiba loc. Este important sa-i limitezi pe acesti imorali, pentru ca ei sa nu mai poata sa intervinha în vreun fel, cu ceea ce este planificat. Familiile avechi si aliatii lor, au mijloace pentru a reface perceptiile înascute de felul în care aceasta lume functioneaza. Ei trebuie în primul rînd sa abordeze distributia bogatiei si a puterii. Aceste actiuni trebuie sa va dea libertatea voastra atît de mult asteptata. Trebuie de asemenea sa permita noii guvernante sa anunte sfîrsitul deceniilor de îndelunga musamalizare OZN!

Aceasta noua libertate înseamna ca voi va asumati noile responsabilitati fata de comunitatile voastre si fata de voi însisi, pentru a crea mijloacele de a resolva în mod creativ comunitatea voastra, si problemele lumii. În interiorul vostru exista o energie mare care va poate ajuta cu usurinta sa descoperiti solutii firme. Aceasta poate permite sa va uniti si sa forjati o serie de planuri, care pot resolva tot ceea ce puteti înfrunta initial. Acesta este procesul cu care noi, folosind managementul fluid, gasim solutii rapide si usoare. În timp ce voi descoperiti cum acest proces poate lucra pentru voi, amintiti-va ca aceasta este forma în care stramosii vostrii în Lemuria, gaseau solutii pentru orice problema. Folositi-l pentru ca sa va pregatiti sa lucrati cu mentorii nostrii. Ceea ce noi dorim, este un dialog profund între voi. În acest sens, voi veti descoperi în ce fel, multe din obiceuiurile si sentimentele voastre au provenit. În plus, voi trebuie sa explorati vietile trecute, si modul în care ele afecteaza viata voastra actuala. Avem nevoie sa mergem profund pentru a vedea, modul în care genomul vostru, a fost schimbat, si modul în care orice dificultati trebuie sa fie corectate.

Namaste! Noi suntem Maestrii vostrii Ascensionati. Voi traiti în vremuri binecuvîntate! O mare schimbare în aceasta realitate este în curs. Mîinile negre si slujitorii lor umani au fost capabili sa continuie comanda sa neclintita, pîna recent. Atunci a fost momentul cînd asociatii nostrii, au fost capabili sa forteze o schimbare în aceasta aliniere profana. Diferiti negocietori foarte curajosi au fost capabili sa creeze o alianta între diferitele elemente nemultumite, în fortele armate ale lumii. Aceste Fiinte foarte curajoase, au folosit aceasta noua alianta pentru a da sprijin familiilor avechi, si în final au fortat oligarhii întunericului sa cedeze. Acesta lucru a permis un mare procedura, care permite o miscare de fonduri, si constructia unui nou sistem financiar international. Exista în prezent, o scurta deconectare, datorita unei rupturi de ultim minut, al sistemelor de comunicatie terrestre ale Luminii. Aceasta este în prezent în cea mai mare parte corectat. Ni sa spus ca aceasta tulburare nu a paralizat complet operatiunile pentru ca sa va fie date binecuvîntarile si libertatea voastra!

Pe masura ce timpul soseste pentru aceasta mare distribuire a binecuvîntarilor voastre, sa fiti constienti de toti acei din aceasta lume care au facut mari sacrificii, pentru manifestarea acestei lumi noi.Faceti-va un timp, ca sa va rugati, sau sa meditati pentru aceste suflete minunate! Ramîneti pozitivi si capabili sa trimiteti viziuni si energii positive, care fac aceste lucruri divine sa fie posibile. Uniti-va pentru a binecuvînta pe cei care au fost capabili sa forteze întunericul sa dea înapoi, si permiteti ca aceste acte minunate sa se întîmple! Suntem cu totii un colectiv sacru de Fiinte care au suferit prea mult timp, si acum cu dispensele Cerului, sunt capabili sa se gaseasca la marginea nunui set foarte binecuvîntat de succese. Mult este asteptat din partea voastra. Folositi aceste momente pentru a se ruga si pentru a planui cum aceasta viziune minunata trebuie sa se manifesteze. Tu estui unic si special. Vom arata aceastei realitati, lucrurile minunate de care tu esti capabil!

Aceasta lume a fost întotdeauna plina de dezamagiri inutile. De data aceasta, tu va trebui sa stralucesti, si sa demonstrezi ca o noua realitate poate fi sculptata, din cea veche. Acest nou regat, trebuie sa transforme carantina sub care voi ati trait de la caderea Atlantidei. Acest moment este acel cînd tu apelezi si arati nevoia unei noi constiinte, la care tu esti incorporat. Voi trebuie sa va gasiti rudele voastre umane, si sa initiati un proces gratios care trebuie sa conduca la deplina constiinta. Recunoastem ceea ce faci, si ne-am propus, sa te instruim asupra a multe evenimente, care sau petrecut în trecutul tau. Cheia este adevarul, si o curiozitate nesfîrsita despre cine esti cu adevarat. Acest adevar trebuie sa fie furnizat de noi într-un important set de conversatii cu voi toti. Aceste studii trebuie sa fie un început pentru ceea ce tu trebuie, sa stii în cele din urma. Hosana! Hosana! Hosana!

Astazi, ca întotdeauna, noi am continuat relatoriul nostru, asupra ceea ce se întîmpla în jurul globului vostru. Întunericul acum se îretrage, si o noua realitate se formeaza rapid în fata voastra. Arestarile si aparitia lui NESARA sunt aproape. Fiti rabdatori si pozitivi! Un nou timp pentru toti trebuie sa se întîmple, si lasati-l sa fie creat cu toate energiile positive pe care le puteti manifesta! Sa stiti, dragilor, ca nenumaratele Surse si Prosperitatea nesfîrsita a Cerurilor sunt într-adevar ale Voastre! Asa sa fie! Selamat Gajun! Selamat Ja! (În siriana pentru: Sa Fiti Unu! si Sa Fiti în Bucurie)



Translator: Star Child 


sâmbătă, 7 noiembrie 2015

Romîna – Sheldan Nidle – 3 Noiembrie, 2015



Sîmbata, 7 Noiembrie, 2015




Sheldan Nidle – 3 Noiembrie, 2015

8 Manik, 0 Xul, 12 Manik

Dratzo! Chiar acum, lumea voastra este în tranzitie. Întunericul a permis în cele din urma Luminii si multilor sai aliati sa finalizeze marea sárcina de transfer de fonduri, precum si bonusurile care le însotesc, pentru depositele speciale. Acest proces dureaza mai mult timp decît era de asteptat, din cauza masurilor de precautii extraordinare pe care o astfel de livrare impune.  Deci, dureaza o saptamîna mai mult decît era de asteptat. 

   Întunericul stie ca o data ce aceasta sárcina formidabila va fi conclusa, arestarile în masa a mult promiselor scaloane superioare ale slujitorilor întunecati, ar trebui sa înceapa. Pîna tunci, acesti pungasi sunt monitorizati îndeaproape, si multi sunt în arest la domicilu. Reguli speciale de comportamento au fost convenite, , si cei din ramurile de securitate ale Luminii se aplica cu entuziasm la îndeplinirea acestor reguli. De la primii lor stramosi care au pasit pentru prima data pe Pamînt ca fiinte omenesti, cu amnesie si amintiri vagi a vechilor lor eu-ri, slujitorii întunecatilor au fost soldatii Anunnakienilor. Puterea pe care o exercitau, este acum aproape de sfîrsit. Timpul de îndoiala si tema, este pentru ca sa fie înlocuit prin Iubire, libertate si abundenta!

În acest nou moment, voi va recuperati calitatile, pe care Altlantii vi le-au furat. În primul rînd, voi reînvatati o istorie care a fost intentionat împiedicata de Anunnaki sislujitorii lor întunecati. Este usor de vazut cum a fost produsa o viziune falsa a originilor voastre. Adevarul a fost asa de rasucit ca, pentru voi pare a fi un set de mituri nedovedite. Cînd oamenii îsi pierd istoria lor, sunt sensibili la orice fel de manipulari, sau hrana oferita lor de catre stapînii lor întunecati. Acest proces a durat aproape 10 milenii, pentru a fi pe deplin acceptat de voi. În acest timp, stramosii vostrii, au suferit trei perioade de contructie si reconstructie a societatilor presupuse, primite de la întunecati. În ultimele sase milenii, rareori a fost permis sa se reconstruiasc, cu ajutorul familiilor voastre spirituale si din spatiu. Totul era lent si masurat, din cauza nenumaratelor norme Anunnaki care trebuia sa fie ascultate. Cu toate acestea, au fost facute cîteva minute de progres în constiinta voastra. În prezent, rata de avansare a fost acum mult crescuta. Timpul întunericului sa terminat!

În acest timp care va veni, voi trebuie sa deveniti capabili sa fiti liberi si prosperi. Utilizati acest timp de constiinta tot mai mare, pentru a accepta noua voastra pozitie, si pentru a învata sa aplicati regulile Iubirii si ale Luminii. Fiti receptivi si cautati cooperarea cu ceilalti. Învatati mai mult despre puterea bogatiei, si apoi, sa fiti capabii sa o lasati sa plece. Puterea cea mai importanta, este puterea Duhului. Fiti capabili sa va umpleti cu Iubire, si lasati Lumina sa va umple cu o constientizare tot mai mare, care va permite sa simtiti energia sufletului tuturor fiintelor vii. Simtiti ca nu sunteti singuri, si cît de frumos Creatorul îndurator si milostiv , va conecteaza la Cer! Parte a misiunii noastre este de a arata modul în care umanitatea galáctica sa dezvoltat si sa extins prin toata aceasta vasta galaxie. În timp ce recuperati facultatile voastre pierdute, puteti sa redescoperiti cum si de ce calatoriile voatre binecuvîntate v-au dus la Gaia, si pentru o misiune speciala de a salva si reînoi lumile voastre fratesti din Gaia, Venus, Marte si Pax. Voi trebuie în cele din urma, sa va reuniti cu noi si sa încheiati aceasta sárcina foarte sacra.

Pe masura ce faceti acest lucru, voi sustineti bine dorintelor vechilor “fii din Anchara” pentru a dezvolta corpurile de Lumina, si a se alatura pentru a misca aceasta galaxie ferm spre Lumina. Înainte ca acest lucru sa poata fi facut, voi trebuie sa descoperiti multele curiozitati care au fost primele expresii antica, ale iubirii voastre pentru libertate, si talentele naturale care au forjat scurtele întîlniri cu capacitatile voastre de a inventa si a cauta un stil de viata mai dezvoltat. Aceste prime încercari au fost uitate de mult de voi. Intentionam sa reenviem aceste talente, si sa explicam modul în care încercarile cabalei de a va zdrobi, în cele din urma cedeaza. În jurul lumii voastre sunt monumente de piatra, care prezinta geniul vostru interior. Unii dintre voi au speculat cu privire la aceste cladiri partial distruse. Ele va remintesc voua, fortele de viata ale Gaiei, si cum puteti sa le revigorati. Acestea sunt doar cîteva exemple, de cine voi trebuie sa deveniti sa fiti din nou. Fiecare fiinta umana galáctica, are un set de talente care cu gratie contribuiesc în mod liber pentru totul.

Binecuvîntari! Suntem Maestrii vostrii Ascensionati! Suntem în bucurie! Multii nostrii asociati sunt ocupati satbilind scena pentru noua voastra realitate. Au fost semnate acorduri în dinti, pentru crearea unei noi structuri financiare globale, precum si finalizarea de date pentru distribuirea prosperitate si fonduri umanitare. Pentru a se asigura ca aceste distributii sa nu poata sa fie întrerupte, diferite date au fost convenite pentru anunturile a NESARA si GESARA. Un nou regat se naste. Va cerem sa fiti rabdatori, deoarece un numar mare de evenimente incredibile sunt în curs de pregatire pentru a fi dezvaluite. Multumim Cerului pentru ceea ce se va naste! O binecuvîntare gratioasa este turnata peste voi. Dupa caderea Atlantidei, Anunnaki au preluat regatul de la suprafata. Li sa spus ca a fost stabilit un timp, cînd Lumina avea sa recupereze regatul de la suprafata. Acest lucru, Cerul o face acum! Suntem foarte recunoscatori ca acest mare act de mila este peste noi!

Cînd aceste nenumarate evenimente vor începe sa se desfasoare, sa fiti gata pentru a accepta o reordonare majora, a ceea ce credeti ca este possíbil. Privit aceste întîmplari miraculoase ca o validare a puterii si harului Cerului. Sunteti foarte iubiti. Acest lucru se întîmpla la fel cum Dumnezeu ne-a promis. Am fost pusi într-o ucenicie. Acest proce de învatare, este pentru a fi baza serviciului nostru galactic divin. Aceasta poveste trebuie sa fie vazuta ca o lunga perioada de timp, cînd vom trece prin întuneric si îl vom suporta. Suntem soldatii tenace ai Cerului. Trebuie sa folosim aceste cunostinte pentru a explica majoritatii acestei galaxii, nu numai cum sa supravietuiasca, dar cum sa prospere. De asemenea, trebuie sa va întoarceti la sarcinile voastre ca Îngeri fizici. Serviciul nostru divin, este de a învata si explica toata aceasta operatie cereasca. Împreuna, suntem în curs de a deveni un grup mult iubit de suflete care trebuie sa raspîndeasca cu gratie, întelepciunea noastra în toata fizicalitatea! Hosana! Hosana!

Mult se asteapta de la noi! Am fost departe de bucuria plinei constiinte, într-un regat plin cu o întreaga serie de orori. Cu toate acestea, Anunnaki si slujitorii lor au fost incapabili sa ia aceste gînduri sfinte de la noi. Ne-am mentinut memoriile. Serviciul nostru divin ca Maestrii Ascensionati era pentru a va da mila si ajutor, din cauza ravagiilor teribile ale întunecatilor. Împreuna, noi am supravietuit si suntem pregatiti pentru a lua bogatiile si libertatea oferite de catre Ceruri. Suntem foarte multumiti de ceea ce se întîmpla! Voi trebuie sa fiti returnati Iubirii, Luminii, si unei cunoasteri plina de har, a sinelui vostru adevarat. Aceasta revenire este pentru a va aduce înapoi în unire cu Aghartienii. Voi trebuie sa va întoarceti la regatul distrus cu atîta cruzime de catre Atlanti, la începutul acestui mare an galactic. Împreuna, avem multe de reînvatat, si multe, Fii mei, pentru ca sa va învatam! Aleluia! Aleluia!

Astazi am explicat ceea ce se întîmpla în jurul acestui glob pretios! Multe trebuie sa apara foarte brusc, si foarte brusc trebuiesc sa fie cerute de voi. Deci, fiti calmi si pozitivi. Sunteti înca o data returnati înapoi la grandoarea voastra. Folositi acest lucru pentru a forma o lumi minunata, si pentru a învata cît de uimitoare, Gaia este! Sa stiti, Dragilor, ca nenumaratele Surse si Abundenta nesfîrsita a Cerurilor, sunt într-adevar ale Voastre! Asa sa fie! Selamat Gajun! Selamat Já! (În siriana pentru Sa fiti Unu si Sa fiti în Bucurie!).


Translator: Star Child







luni, 2 noiembrie 2015

Romanian – Sheldan Nidle 27 Octombrie, 2015


Sheldan Nidle - 27 Octombrie, 2015

13 Cauac, 13 Tzec, 12 Manik

Dratzo! Reuniunile finale sunt în curs. Schemele se gasesc la locul lor, în timp ce o serie de acorduri au permis eliberarea generala de fonduri, si initierea începuturilor schimbarii formale a Cabalei spre Lumina. Aceste operatii trebuie sa permita începutul manifestarii unei noi realitati. Asa cum a fost indicat saptamîna trecuta, noul sistem financiar este gata, si trebuie sa fie pus treptat în functie. Cei care sunt responsbili cu securitatea speciala pentru noile republici au încredere ca aceste vechi entitati îndelung tinute secrete, pot sa fie în sfîrsit anuntate asa cum trebuie. Acest proces are loc doar pentru ca am lasat clar, ca programul Cerurilor, conteaza cu formarea noii guvernante si sfîrsitul folosirii continuate a monedei fara greutate, usor manipulata. În consecinta, va exista o prosperitate globala fundata pe o reajustare completa a monedei, si cel mai important, într-o moneda care are o valoare adevarata. Adica, bazata pe folosirea de metale pretioase. Este cea mai buna masura temporara, o data ce moneda hîrtie va disparea rapid, atunci cînd noile procesatoare si alte tehnologii relationate vor aparea. Aceste dispozitive sunt atît de  origina pamînteasca, cît si tehnologii ale Federatiei. Voi intrati într-o epoca de crestere a constiintei, si a cunoasterii ca nu sunteti singuri.

Noua conducere trebuie sa fie fundata pe transformarea sistemului de sclavie a datoriei, în eliberare. Ce înseamna acest lucru ? Aceasta implica ca voi ati depasit o serie întreaga de perceptii fundamentale care au fost impregnate în voi cu milenii în urma, de catre Anunnaki si acolitii lor. Voi ati atins libertatea si lasati în urma conceptia lipsei, si sentimentul de a fi inútil. Barbatii si femeile care au reusit, trec mai departe de aceste credinte. Voi trebuie sa assimilati acest important set de perceptii majore, care trebuie sa schimbe felul în care gînditi si vedeti, aceasta veche realitate. Aceasta prosperitate se gaseste pentru a fi ancorata în voi. Adevarata personalitate a cuiva care a reusit, va rasari dintr-o data. Va fi un amestec de o mare doza de umilinta si o nevoie de a ajuta pe aproapele sau. Veti percepe acest regat într-o lumina complet noua. Veti vedea importanta creatiei unei adevarate comunitati. Aceasta comunitate va fi globala, si va ajuta la procesul care garanteaza ca acest regat recent format, va pune capat poluirii atmosferei, apei si solului. Aceasta lume noua se va lega în bucurie, Gaiei, si numeroaselor aspecte ale familiei sale umane galactice.

Asa cum poti sa vezi, acest nou regat prosper, trebuie sa formeze numeroase forme noi pentru a expressa mila sa, si a-si arata harul. Te gasesti în aceasta lume minunata, pentru a merge mai departe de bani, si pentru ca sa întelegi complet ceea ce esti. Vîrsta Supravietuirii si a “fiecare pentru sine însusi” este, pentru a lua sfîrsit. Sunt aceste Fiinte minunate care trebuie sa se reîntoarca în bucurie la deplina  constiinta. Vedem cum folositi aceasta constiinta în crestere pentru a evita razboiul, a forta guvernele sa va serveasca mai bine, si crescînd credinta voastra în ecologie. Aceste preliminare, sunt doar începutul a ceea ce marele colectiv este capabil. Cînd aceste diferite tipuri de fonduri vor fi disponibile, voi trebuie sa le folositi pentru ca sa va ajutati unii pe altii, prin folosirea centrelor de cura, ascensiunea a mari proiecte de infrastructura, si un abordaj “cîine de paza” colectiv, referitor la guvern. Este aparitia unui mare sentiment în interiorul votru, pentru a trai într-un “regat decent”, plin de bucurie, libertate si un set firm de protectii constitutionale care sa asigure drepturile voastre inalienabile. Aceasta transformare trebuie sa fie ajutata de Maestrii Ascensionati si noi, împreuna.

Aceste schimbari ale constiintei voastre, sunt foarte mult ajutate de energiile pe care Cerul le misca aici în numere din ce în ce mai mari. Aceste energii sunt în curs de a altera structura hormonala a corpului vostru fizic, într-un mod foarte subtil. Faceti posibile aceste schimbari care fac sa creasca constiinta voastra, si creaza în interiorul vostru noi perceptii a acestei realitati si a totului în ea. Voi sunteti preparati pentru a rasari din copilaria voastra, (acest regat 3-D), si sa avansati lent catre marginile noului vostru regat 5-D. Aici, voi aveti nevoie de Camerele voastre proprii de Lumina de Cristal, pentru a conclude aceasta operatie. Noi, cei din Federatia galáctica, supraveghem acest lucru, împreuna cu proprii vostrii Îngeri ai corpului fizic. Aceasta procedura se gaseste aproape de a atinge viitoarea faza critica, atunci cînd esti expus la o prosperitate speciala, facuta pentru a-ti permite sa schimbi forma în care pricepi aceasta realitate. Aceasta crestere de prosperitate trebuie sa declanseze o noua guvernanta, si cu ea, o noua nastere a drepturilor tale naturale. Acest lucru de asemenea trebuie sa semnalizeze sosirea noastra. Aceasta este pentru a fi un nou timp pentru introducerea ta preliminara în adevarata ta istorie, si la sosirea noilor tale responsabilitati !!!

Namaste! Noi suntem Maestrii vostrii Ascensionati! Aceasta zi marcheaza o diviziune de ape în lupta omenirii de la suprafata împotriva întunericului. Cerul  a dat calea voastra pentru deplina constiinta. Astazi, ai trecut o prima etapa în lentul, dar constantul, mers.  Pentru a atinge acest obiectiv, o referinta poate fi în sfîrsit notata. Lacheii Anunnakilor au predat puterea lor asupra voastra. Astfel, primii pasi catre o prosperitate foarte necesara sunt îndepliniti! În afara de acest lucru, Cerul a autorizat pe diferitii sai pazitori îngeresti, sa prepare un alt set de schimbari fizice, care trebuie sa completeze prima din multele etape care va pregatesc pe voi pentru constiinta deplina. Aceasta faza terminata, a definit ancorele pentru noile voastre chakre, si a alterat forma cum lucreaza sistemul de meridiane în corpul vostru. Ni sa spus, ca aceasta faza fundamentala trebuie sa duca ca urmare, la una, în care mai multe dintre straturile voastre mai eterice vor fi consolidate. Aceasta se va face sub supravegherea echipelor medicale si a noastra.

Noi va cerem, în virtutea a ceea ce se petrece, sa va mentineti pozitivi si mereu cînd aveti nevoie de asistenta, sa ne cereti ajutorul. Suntem aici, pentru a furniza mila, si pentru a va ajuta sa învatati harul în asemenea situatii dificile. Avem nevoie sa ne considerati ca o comunitate spirituala, care se uneste pentru ca sa se ajute unii pe altii de alungul acestor timpuri actuale. Voi, Dragii mei copii, sunteti speciali si treceti printr-o operatie foarte incomuna, si care a fost initiata decenii de catre Cer. Acest proces sacru, va continua, si va înceta dupa ce veti fi trecut cu succes în nuantele minunate ale Camerelor de Lumina de Cristal. Cu mai mult de 15 milenii în urma, preotii Atlanti au initiat realizarea primei dintre multele experimente odioase în voi. Acest grup istoric,de femei si barbati aveau intentia sa împiedice colapsul societatii lor, si voiau sa cîstige favorurile tovarasilor lor întunecati. Rezutatul au fost experientele stranii practicate asupra stramosilor vostrii.

Ve cerem sa ramineti pozitivi. Într-un viitor foarte apropiat, pretindem sa ampliem ceea ce am terminat sa va spunem. Istoria noastra comuna este o tapiserie care are nevoie sa fie desfasurata lin. Obiectivul nostru este sa va orientam într-o întelegere completa de cum ati devenit o Fiinta cu constiinta limitata, si de a explica într-um mod comprehensibil cum va veti reîntoarce la starea voastra de origine. Fiecare dintre noi, a trait, ca si voi, diferite vieti de disperare tacuta. Harul, ne-a fost dat, ca recunostinta a tuturor acestor vieti, în decursul unei ceremonii, care ne-a permis sa ne reîntoarcem la starea noastra de imortalitate. Aceasta stare vine, pentru ca Cerurile doresc ca noi sa folosim compasiunea si putera Iubirii pentru a va ghida. Cerurile, doresc ca noi sa representam pe Divinul, caci în Judecata sa Sfînta, noi am trait multe vieti spirituale exemplare. De fapt, noi trebuie sa formalizam printr-o ceremonie sacra, si sa devenim  Maestrii Ascensionati. Am fost trimisi la un “cîmp de lupta” spiritual, si informati despre serviciul nostru divin.

Astazi, continuam cu mesajele noastre. Acesta este despre bucuria si realizarea unei marci importante care a fost trecuta si reusita. Acum voi va gasiti mult mai aproape de obiectivul vostru sacru ca sa va întoarceti la starea de origine ca Îngeri fizici. Aceasta calatorie este acum gata pentru a adauga cîteva dezvoltari mai satisfacatoare. Sa stiti dragilor, ca nenumaratele Surse si Prosperitatea fara de sfîrsit a Cerurilor, sunt cu adevarat ale voastre! Asa sa fie! Selamat Gajun! Selamat Ja! (În siriana pentru Sa Fiti Unu! si Sa Fiti în Bucurie!)

                      Website: Planetary Activation Organization


                     Translator: Star Child




joi, 29 octombrie 2015

Romîna – Sheldan Nidle – 20 Octombrie, 2015


Sheldan Nidle – 20 Octombrie, 2015
13 Cimi, 19 Tzotz, 12 Manik

Selamat Balik! Aceasta realitate este rapid desfacuta de diferitele hotarîri ale unui nou grup al vechilor familii si noilor regalitati ale Europei. Hotarîrile lor fac posibila prabusirea vertiginoasa a monstrului multicéfalo care este cabala. Implicatii în aspectele legale ale acestei operatii sunt foarte multumiti ca se iau în sfîrsit aceste hotarîri atît de vitale. Legaturile noastre raporteaza ca noul sistem financiar si diferitele sale parti sunt de fapt finalizate. Sperac aceste noi parti finite, pentru a lua Rezerva Federala a Statelor Unite si  numeroaselor banci centrale – aliatii sai. Diferitele precedente stabilite de diviziunea noastra legala promite dar aceste lovituri în mod rapid si usor. Aceste banci nu au sprijinul metalului pretios pe care îl ofera lumii, noul sistem financiar. Deci, credem ca acest nou sistem, poate fi responsabil de o noua realitate financiara înainte de sfîrsitul acestei 10ª luna gregoriana. Aceste evenimente indica în mod clar ca pot fi finalizate si puse în aplicare diferitele reevaluari monetare si marea resetare globala al monedelor. Acesta va fi momentul în care o multime de noi guverne vor opera. Aceste noi guverne vor termina definitiv cu decadele de tainuiri OZN!

Cînd va fi ridicata global aceasta tainuire, vom putea începe sa transmitem diferitele programe care va vor informa despre cine suntem, si despre originile voasre extraplanetare. Ceea ce Atlantii ai facut disidentilor lor politici, a fost un semn tot mai mare de supunere fata de întunecati. Aceasta politica a fost demonstrata din nou pe deplin cu faptele întunecate ale succesorilor lor, Anunnaki. Din acel tmoment, ati fost tratati cu minciuni si dezinformare. Noi, cei ai Luminii, avem intentia sa va explicam aceasta istorie, si în special diferitele si manipulatele povestiri înregistrate în cartile voastre de istorie. Din copilarie ati înghitit cu bucurie ceea ce v-au spus autoritatile. Acest pachet de perspective false si importante, sa repetat mereu. Razboiul est o activitate psihopata. Acelasi lucru este valabil pentru ura si falsul sentiment care rezulta dintr-o superioritate prejudiciala asupra celora care ati fost învatati sa urîti. Culmea constiintei voatre este un proces care a început sa fractureze setul de minciuni referitoare la ura si la alte sentimente similare care v-au fost date. Acum începeti sa va întrebati ce vi sa spus. Vrem sa folosim tehnologia noastra pentru a va arata ceea ce sa petrecut cu adevarat de la începutul ultimului secol!

Aceata lume a voastra se schimba în bine. La început se face în secret. Apoi,  la momentul potrivit, aceste schimbari vor putea fi facute publice. Acest proces de schimbare sociala, are loc sub mare securitate, asa cum a fost decis cu mult timp în urma. În prezent, preliminarele sunt în curs de desfasurare. Aceste operatinui acopera acum cele doua Americi, Europa si Asia. Provin de la vechile familii o serie de politici noi, pentru ca a ajuns la putere o noua generatie de membrii a diferitelor guverne. Aceste noi politici, accelereaza aceste operatiuni, care au fost convenite în urma cu  cîteva saptamîni. Prin urmare, va gasiti foarte aproape de a vedea noul guvern, belsugul vostru, si de a înflori în fata  voastra un nou sistem financiar! Legaturile noastre, sunt nespus de bucuroase de ceea ce se întîmpla în prezent. Aceasta noua realitate manifestata, are nevoie sa o vedeti într-o noua lumina. Aceste noi governe vor fi transparente si au nevoie de supraveghierile voastre îndeaproape. Participarea voastra este cu adevarat necesara. Relatia strînsa între guvern si voi, este mai necesara si importanta decît  oricînd!

Dupa cum puteti vedea, o revolurtie linistita începe sa se manifeste. Fiecare dentre voi este motivul real, pentru aceasta schimbare atît de dramática. Trebuie sa vedeti Actul de Siguranta si Reforma Economica Nationala (NESARA), numai ca un prim pas într-un eveniment global care va termina cu sclavia si datoria, si va va aduce o prosperitate crescînda. Va veti întîlni cu visele voastre cele mai profunde. De altfel, tainuirea OZN va fi transformata si veti putea sa ne cunoasteti.  Vedem acest moment ca o autentica lovitura în istoria voastra. Cele aproape 13 milenii de carantina globala se vor termina. Mentorii vostrii vor dedica initial timpul, pentru a se prezenta si a va explica în detalii cine sunteti într-adevar. Acesta este doar începutul unei mari aventuri, care se va încheia cu un timp divin în propria voastra Camera de Lumina de Cristal personalizata. Apoi, veti fi pe deplin constienti si va veti reuni cu Agartienii si cu noi. Comunicarea voastra cu Cerul va fi pe deplin restaurata. O noua natiune stelara se va naste! Veti îndeplini destinul vostru! Aleluya! Aleluya!

Binecuvîntari! Suntem Maestrii vostrii Ascensionati! În prezent sunteti bombardati cu energii extradimensionale. Ele dau o binecuvîntata împinsatura diferitelor voastre actualizari în corpurile voastre fizice si non-fizice. Toaate acestea sunt despre integrare. Noile componente fizice, au nevoie ca diferitele lor parti spirituale sa se topeasca cu partile voastre fizice si mentale. Asa este cum Cerul permite sa treceti cu succes catre nivele din ce în ce mai înalte de constiinta. Acest proces divin, are loc în uniune cu aliatii si asociatii nostrii. De asemenea ati fost schimbati subtil în perceptiile voastre si în formele voastre de a trata cu acest regat. Asa a fost cum noi am fost pregatiti pentru transformarile noastre. Vedeti aceste alterari de valoare, ca o îmbratisare sacra a Cerului. Sunteti cu adevarat binecuvîntati si îngrijiti. Cu mult timp în urma, noi am traversat acelasi tip de schimbare. A fost nevoie de mai multe  vieti pentru a o realiza. Rezultatul a fost o minunata stare de har si de serviciu divin.

Pe masura ce traversati fazele finale care va vor restitui regatului îngerilor fizici, sa stiti cu profunditate în inima voastra ca va asteapta bucurii minunate. Sunteti grupul de umani cel mai special. Ati suferit tristeti de necrezut în numeroase vieti care v-au pus într-adevar la încercare. Ati vazut moartea, pestilenta si efectele bolnvicioase ale tiraniei fara restrictii. Noi suntem parte din aceste mari vieti de încercari ale inimii, si ale modurilor Cerului. Ati supravietuit la toate aceste vieti. Acum soseste înfrîngerea finala a întunecatilor si marele triumf al Luminii! Am observat si vazut ororile vietii în mijlocul acestor mincinui si a acestei mari tiranii. Sunteti binecuvîntati si vi se da o sacra dispensare pentru deplina constiinta, si divina întoarcere la fizicul Angelical!

Veti fi salvati pentru ca sa vi se evite mai multe vieti în aceasta groaza întunecata. Va vom astepta cînd veti iesi cu bucurie din Camerele de Lumina de Cristal. Aceasta tranzitie a durat mult timp de cînd întunecatii au aruncat o adînca retea de tristete peste acest regat. Acest lucru se termina! Urmatoarea munca este aceea de a umple acest pamînt de bucurie, libertate si prosperitate. Asociatii nostrii pregatesc deja forma în care se vor manifesta aceste lucruri care va vor lasa uimiti. Deci, stiti în inima vostra ca un nou regat se formeaza. Unul în care slujitorii întunecatilor sunt eliminati în mod oficial. Cei care favorizeaza ca adevarul si transparenta sa îi guverneze, vor avea nevoie de participarea voastra deplina. Astfel încît, sa fiti pregatiti pentru a exercita noua voastra obtinere a Luminii si Iubirii. Sa fiti mereu recunoscatori Cerului de acest act atît de sacru de mila. Pamîntul se va transforma, si va veti întîlni cu vechile voastre familii spirituale si ale Spatiului, în pamînturile lui Agartha, ! Hosanna! ! Hosanna!

Astazi am continuat cu rapoartele noastre saptamînale. Sunteti foarte aproape de momentul în care acest minunat pamînt va renaste. Întunecatii se pregatesc în sfîrsit pentru a face un compromis, si sa se predea. Noi de asemenea ne gasim aproape de aterizare a celor care ne-au protejat atîta timp. Un moment cu adevarat mare este la îndemîna! Sa stiti, Dragilor, ca nenumaratul aprivizionari si interminabila prosperitate a Cerului sunt cu adevarat ale Voastre! Asa ca, Fiti Asta! Selamat Gajun! Selamat Já! (În Siriana: Fiti Unu! Fiti în Bucurie!)


Canalizat de Sheldan Nidle


Translator: Star Child

sâmbătă, 19 septembrie 2015

Romîna – Sheldan Nidle – Septembrie 08, 2015






Sheldan Nidle – Septembrie 08, 2015


4 Batz,  4 Zip, 12 Manik

Selamat Jarin ! Lumea continua sa se schimbe lent. Aceasta transformare este destinata sa elimine ultimele vestigii ale cabalei întunecate din viata ta. În timpul acestui mileniu, întunecatul sa înaltat la un punct înalt cu venirea lui 11/09, si de atunci a disparut foarte încet. Aliatii nostrii înfrunta cu curaj tot acest noroi rau, si îl forteaza sa dea înapoi. Suntem foarte recunoscatori pentru dedicatia lor cauzei libertatii, si pentru dilgenta lor la crearea legala de mijloace pentru succesul nostru împreuna. Familiile vechi aplauda de asemenea eforturile lor viteze. O serie de acorduri au fost semnate, si dupa aceea, folosite de catre asociatii nostrii curajosi, pentru a împinge acesti ticalosi odiosi înapoi catre uitarea pe care într-adevar o merita! Acesti nefericiti, ilogic sau desfacut de cantitatea de metale pretioase necesare pentru a se apara împotriva noastra, si si-au dedicat strategiile lor pentru ca sa înceapa într-un fel, vreun tip de conflagratii mondiale. Acelasi lucru poate fi spus despre modul în care ei contau cu o serie de activitati financiare ilegale, pentru a eluda în vreun mod eforturile noastre. Toate aceste jocuri inutile ne-au adus pîna la marginea succesului. Esecurile lor continue, sunt motivul derutei lor inevitabile.

Lumea voastra se transforma repede. Ultima década este aceea în care Cerul si multele lui ajutoare medice au venit de departe pentru a o ajuta catre o noua realitate. În timp ce aceasta transformare are loc, Gaia are pregatita o serie enorma de schimbari pentru regatul sau de la suprafata. La origine, Gaia avea trei mari continente deasupra oceanelor sale. Fiecare era regina a unuia dintre oceanele sale. A existat Mu în Pacific, Atlantes în Atlantic, si Marele Sri Lanka, în Indian. Toate aceste trei continente sau scufundat între începutul ultimului mare an al Pamîntului, si aproximativ 13 Milenii în urma. Aceste mari tragedii, sunt o memorie ascunsa. Ele pot fi întîlnite în legendlee si miturile care au marcat istoria voastra. Fiecare este un mare gînd, de care toti acum în lumea voastra îsi aduc aminte deabea. Acei care acum studiaza oceanele din lume, noteaza doar ca resturile acestora se ridica. Multi pot sa spuna, deci, ca reaparitia acestor pamînturi vechi, nu este prea departe. Studiind historia voastra, si tinînd cont de Agartieni, se pare ca acest set de evenimente este o parte importanta, din ceea ce Gaia planuieste la ora actuala.


Noi avem tendinta de a ne uita la tot acest proces, în tremeni de cînd aterizarea noastra este posibila. De moment, o serie de evenimente se formeaza, care promit posibilitati care pot sa ne ajute sa determinam o data posibila pentru acest lucru. În primul rînd, voi aveti nevoie sa va gasiti într-o pozitie în care cresterea constiintei va poate permite sa acceptati sosirea noastra. Acest scenariu este natural, legat de programarea formala a noii guvernante, în special pentru SUA. Regimul actual ilegal este în mod profund contrariu sosirii noastre, si la un punct final în decadele de ascundere ale OZN-eurilor. Apropiata cadere a acestui regim ilegal, poate permite ca un set de adevaruri profunde în cele din urma sa se declanseze. Aceste adevaruri sunt: suntem benevolenti, suntem reali, si noi intentionam din plin sa va ajutam sa va îtoarceti la constiinta deplina. Pîna cînd gradul acestei ostilitati nu va fi înlaturat, status-ul actual nu se poate schimba. Am facut o serie de acorduri cu aliatii nostrii ai Pamîntului, care înteleg aceste adevaruri, si doresc sincer sa aduca o realitate noua si umanitara. Aceste Fiinte orientate catre Lumina, au bogatia si recursurile pentru a reface în mod magnific lumea voastra de la suprafata. Acest vis prezent, se gaseste foarte aproape de a deveni realitate!


Asa cum poti vedea, Cerul si aliatii sai sunt ocupati pregatind aceasta realitate pentru o mare schimbare. În toate zilele, noi monitoram cum sfera voastra albastra se schimba. În timp ce voi observati cum natura reactioneza la planurile teribile ale întunecatilor, voi vedeti de asemenea ca multi în lumea voastra creaza un plan pentru a domina întunericul, si pentru a corecta ceea ce el vrea sa realizeze. Viitorul vostru este de a fi unu, în care acest regat sa treaca rapid de la forma sa insalubra, catre una foarte diferita. Acest regat, este acel în care guvernul ilegal al SUA renunta, si NESARA este declarata. Am avut negocieri cu multi care lucreaza pentru acest sfîsit foarte nobil. Toate aceste conversatii au avut doar un obiectiv bazic. Aceasta este forma în care împreuna putem sa forjam o bogata, libera si prospera lume noua. Deci, drepturile voastre naturale sunt pentru ca sa fiti dominanti, si guvernul proiectat pentru a fi “de, prin si pentru popor”. Sub aceasta lumina, voi puteti tranzita cu usurinta, cu ajutorul nostru si al Cerului, catre o lume plina de fiinte pe deplin constiente. Este regatul de aur, care este pentru ca sa va reuniti cu toata umanitatea galáctica.


Binecuvîntari, noi suntem Maestrii Ascensionati. Aceasta lume se transforma de acord cu dorintele Mamei noastre, Gaia. Ea conduce o transformare care va vedea indicele sau spiritual suind la noi înaltimi. În timp ce voi cresteti în constiinta, deveniti mai constienti de felul în care energiile acestei lumi cresc de fiecare data mai dense. Din aceasta cauza, vrem sa spunem ce deveniti mai capabili sa vedeti cu ochiul mintii voastre cum aceasta realitate se schimba. Aceasta crestere a oglindit constiinta voastra despre ecologie, si despre nevoia de a furniza elementele de aer, apa si pamînt curate. Tehnologii de mult timp suprimate, se pot misca rapid în directia succesului. Elementul vital este marea putere spirituala pe care voi o aveti. Pe masura ce învatam sa ne gîndim pozitiv în mod colectiv, si obtinem mijloacele de a pune la o parte vechile conceptii învatate, ne pregatim pentru o época în care capacitatile noastre pentru actiunile sociale positive, pot sa ne aduca împreuna în armonie. Acesta este scopul nostru, pentru ca într-adevar sa putem sa ajutam pe Gaia în viitoarele sale schimbari.


Aceasta nevoie de schimbare se gaseste în aer. Cu mult timp în urma, Cerul ne-a cerut noua tuturor, pentru a pregati omenirea de la suprafata, pentru ceea ce se întîmpla la ora actuala. Voi simtiti modificarile în corpul si mintea voastra, care sunt începutul reîntoarcerii voastre catre constiinta deplina. Este referitor la acest maret proces ca sa scris în ultimele decenii. Acum, va gasiti în mijlocul acestor numeroase schimbari divine. Unul dentre lucrurile pe care le facem la ora actuala, este de a ajuta sa calmam unele din schimbarile care pot altera ritmurile voastre zilnice, care va mentin echilibrati. Acest lucru este facut pentru a ajuta echipele medicale ale Federatiei Galactice, si pentru a se pregati pentru ceea ce va fi necesar în viitor, în timp ce voi va impulsionati catre obiectivele voastre divine de sanatate, bogatie si libertate. Noi va furnizam orientarile necesare care va permit sa recuperati vestigiile de libertate si vointa, pierdute la caderea vechii Atlantide.


Asa cum sfatuim spiritual, voi va schimbati, precum si nivelul vostru de constiinta globala se schimba. Toate acestea sunt parte integranta dintr-un mare set de perceptii, cares chimba felul în care voi vedeti aceasta lume. În concluzie, aceasta societate globala are nevoie sa revizeze modul în care ea actioneaza, în ce crede, si mai important, cum ne vedem unii pe ltii. Aceste mari schimbari, sunt rezultatul tuturor schimbarilor fizice si mentale, prin care voi treceti la ora actuala. Pozitia noastra este aceea de a va ransmite cum Spiritul, în sensul sau mai amplu, le vede. Vechi drumuri mor, si noi se nasc. În acest mediu, aveti nevoie sa întelegeti mai bine ceea ce acest lucru înseamna, si sa configurati începutul unui mod nou si mai inclusiv, de a vedea adevaratul “flux” al acestei lumi în schimbare constanta. Noi Maestrii vedem rolul nostru într-un fel nou, si ne place sa va transmitem acest lucru voua.
Hosana! Hosana! Hosana!


Astazi, asa ca întotdeauna, noi v-am dat mesajul nostru. De felul în care aceasta lume se schimba, si se schimba la mai bine! Sunteti gata sa va întîlniti familiile voastre din interiorul Pamîntului, Spirituale si Galactice. Acesta este un moment, în care voi accelerati o esenta evolutiva pe care nu ati simtit-o de multe milenii! Sa stiti, Iubitilor, ca nenumaratele Surse si Prosperitatea fara de sfîrsit ale Cerurilor sunt într-adevar ale voastre! Asa sa fie! Selamat Gajun! Selamat Ja! (În Siriana pentru Fiti Unu! Si Fiti în Bucurie!)




Translator: Star Child

miercuri, 15 iulie 2015

Romîna -- Sheldan Nidle – 7 Iulie, 2015



Sheldan Nidle – 7 Iulie, 2015
6 Lamat, 6 Kumku, 11 Ik

!Selamat Jarin! Lumea voastra continua sa avanseze în manifestarea noului sistem financiar. Acest sistem va reduce sau va elimina furtul care a fot comun sub vechiul sistem. În plus, vor fi facute mai multe ajustari care fac practic imposibila spalarea banilor. Transparenta în tot tipul de tranzactii va fi norma de zi cu zi. În saptamînile viitoare asteptam sa apara un numar mare de oferte. Deci momentul ca sa primiti binecuvîntarile voastre se apropie rapid. Acest transfer urias de bogatie va duce rapid la caderea cabalei si a numerosilor parteneri ascunsi ai sai. Deci, noul guvern sub tutela NESARA nu este departe. Aceste fapte ne permit sa stim ca perioada noastra de anunturi se apropie rapid. Asta înseamna de asemenea, ca lectiile voastre necesare din partea Maestrilor Ascensionati, sunt iminente. Multi dintre voi au asteptat cu rabdare momentul care se cerne acum asupra voastra. Altii au cedat ocazional rigorilor acestei asteptari atît de lungi. În orice caz, ramîneti pozitivi, si sa va bucurati nespus de mult,  de ceea ce se întîmpla în jurul vostru. !În cele din urma, se apropie  momentul sa începeti multiplele voastre proiecte pentru a ajuta omenirea!

Cu mult timp în urma, de a începe cei doi ultimii ani mari galactici ciclici, Lemuria domnea suprema în calitate de gardian binevoitor al Gaiei, si al ecosistemelor sale numeroase. La început, Lemuria sa raspîndit pe întreaga planeta Gaia, pentru a calma si pentru a face positive energiile care guvernau regatul de la suprafata. Dupa aceea, aceste suflete dedicate, au mers în interior si au stabilit un pamînt intern global, care în limba lor a devenit regatul Agartha. Colonizatorii nostrii facusera din Gaia un regat ceresc în interior, si la suprafata plin de infinite forme de viata animala si vegetala. Cu 300.000 de ani în urma, un grup special de colonizatori a migrat aici venind de la Pleyade. Acest grup a fost o ramasita a unei întregi sectiuni de rebeli, care au ajuns sa creada ca fiind mediatoriii între întunecatul Continuum de Anchara si mai multe grupuri care li se opuneau lor,  era un mijloc útil pentru a extinde Lumina în aceasta Galaxie. Aceasta credinta sa pervertit putin, în timpul în care au ajuns la început. Ca si alti colonizatori anteriori, initial au ales un teritoriu de la suprafata pentru a se aclimata vietii de pe Gaia. Aceasta prima faza avea sa dureze o perioada de timp neobisnuit de lunga, de aproape 250.000 de ani.

Între timp, primul din ultimii doi ani mari galactici trecuse. Lemurienii cunosteau ceea ce Cerul hotarîse, si aveau intentia sa efectueze ultimele edicte. Atlantii, simteau ca o actiune era aproape de a crea doua regate, unul în interior, si altul la suprafata. Destinul atlantior, era de a guverna acel de la suprafata. Continuum de Anchara, a luat legatura cu atlantii, si treptat i-au facut sa creada în corectitudinea a ceea ce începusera. Gaia a fost manobrata încet, într-o pozitie care o forta sa-si coboare energiile. În timpul ultimului imperiu Atlant, în urma cu mai mult de 15.000 de ani, un flagel a început sa se raspîndeasca pe toata suprafata Gaiei. Ancharienii, stabileau scenariul pentru aparitia unei constiinte umane limitate, si de asemenea pentru sfîsitul Altlantidei si al aliatilor sai. Aceasta avea sa conduca la eliberarea acelor umani speciali din resedintele lor protejate, si la crearea unui nou grup de lorzi, Anunnaki. Acest grup nou, avea sa-i monitorizeze, si sa-i abandoneze la momentul potrivit. !Lumina avea imediat sa se întoarca si sa restabileasca pe acesti umani la starea lor naturala de plina constinta!

Va dam acest rezumat de istorie pentru ca sa puteti pune în perspectiva corecta, aceste vremuri actuale. Ceea ce fac aliatii Pamîntului, este finalizarea unui proces care a început cu repingerea acestor adepti pentru a vedea iesirea acestor Anunnaki, ca un vestitor al lucrurilor care veneau. Lumina a sustinut pe acei care doreau sa se opuna întunecatilor, de la sfîrsitul celui de-ai II Razboi Mondial. Împreuna cu Maestrii Ascensionati si Agartienii, am ajutat acest grup de iluminati. Lucrarea acestei mari lupte de decenii este gata sa dea roade. Perioada urmatoare, va vedea aparitia unui nou sistem financiar, monede sustinute în mod corespunzator, precum si o serie de noi guverne. Într-adevar, acesta este doar inceputul. În fata dumneavoastra este sosirea noastra, întîlnirea cu mentorii dvs. si lectiile întelepte pe care le veti primi de la Maestrii Ascensionati ai vostrii. Toate acestea vor culmina apoi cu transformarea care va avea loc timp de trei zile în  a dvs. Camera de Cristal de Lumina alocata voua. Asa cum zice acest vechi proverb, ‘’ acestea au fost cele mai rele timpuri si cele mai bune’’. !Priviti înainte cu mare anticipare, catre minunatul viitor pentru aceasta lume si pentru voi!

!Namaste! !Suntem Maestrii vostrii Ascensionati! !Sosim aducîndu-va multe binecuvîntari! Ne-ati ajutat mult cu minunata gîndire positiva colectiva, pe care ne-ati oferit-o zilnic. Suntem foarte recunoscatori de aceasta afisare atît de generoasa de afectiune. Pe masura ce creste constiinta voastra, veti sti cum functioneaza universul. Afectiunea positiva ajuta, atunci cînd concentrata adecvat, risipeste întunericul. Am folosit binecuvîntarile voastre, pentru a ne concentra în schimbarea de care acest regat are atîta nevoie. Împreuna, putem continua a împrastiem întunericul care patrunde acest regat. Într-unul dintre problemele în care ne-am centrat împreuna, este în schimbarea sistemului financiar. Energiile voastre ajuta în prezent, ca sistemul global de datorie al cabalei întunecate sa fracaseze. Partenerii nostrii sunt aproape gata sa o manifesteze. Acest lucru se va întîmpla în curînd. Numai acest eveniment va permite introducerea noului guvern si reînoirea unui set de carteluri bancare internationale extrem de frauduloase. !Numai aceasta, poate schimba lumea!

Noi va cerem sa continuati sa priviti înauntrul vostru, si sa va pregatiti pentru a accepta unele noi paradigme. Cînd la început noi am devenit nemuritori, am învatat ce eram capabili fiecare dintre noi. În interiorul fiecarui suflet, exista o mare ‘’inima’’ iubitoare. Este despre acest potential ca vorbim. Din momentul  cînd v-ati nascut, realitatea voastra va frînat sa folositi acest set ascuns de potentiale. Va cerem profund ca fiecare dintre voi sa caute aceste capacitati ascunse si sa le folositi în mod colectiv, pentru a ajuta omenirea. Pe masura ce creste constiinta în interiorul vostru, cautati noul potential al vostru, si învatati sa-l folositi în cel mai bum mod, pentru a ridica pozitivul omenirii. Sunteti un grup de indivizi, profund iubitori. Explorati modul în care puteti sa folositi în cel mai bun mod potentialul vostru intern, pentru a gasi o cale mai rápida în acest drum lung si întortocheat la plina constiinta. Împreuna, sa demonstram Cerului cît de sérios vrem sa assumam aceasta responsabilitate milostiva.

Sunteti grupul cel mai special si milos de umanitate iubitoare. Desi exista multi dintre voi care doresc sa caute violenta si continua cu metodele vechi si întunecate. În acest sens, ca întotdeauna, folositi constiinta voastra în crestere, pentru a o pune în inima mintii voastre, si pentru a începe un proces sa-i reformati. Sa le prezentam împreuna o serie de comportamente non-violente si iubitoare. Minuni de acest gen, au functionat în trecut, si facînd-o sérios putem converti la Lumina un grup întreg al acestor întunecati. Fiti constienti de capacitatile voastre, si profitati de aceasta putere, pentru a exprima iubirea voastra pentru Gaia, si pentru toata omenirea. !Acest mare rezervor de Iubire, si de mila poate literalmente sa mute muntii! Deci o omenire extrem de iubitoare, poate modifica realitatea voastra actuala, si stabili scenariul pentru sosirea familiilor noastre spirituale si din Spatiu. Deci, va gasiti la marginea acestor ‘’rele’’ timpuri actuale si intrînd într-o realitate plina de Iubire, Lumina si prosperitate. !Osanna! !Osanna!

Astazi ne-am continuat cu raportul nostru asupra a ceea ce se întîmpla, cu adevarat în jurul nostru. Timpul pentru noua realitate a început. Luati acest timp pentru a inhala aceasta minune si pregatiti-va pentru sosirea a ceea ce nu ati experimentat un timp foarte lung. !Sa Stiti, Dragilor, ca nenumarata aprovizionare si infinita prosperitate a Cerului sunt cu adevarat ale Voastre! ! Astfel, Fiti Aceasta! !Selamat Gajun! !Selamat Já! (În Siriana: !Fiti Unu! !Fiti în Bucurie!).




Translator: Star Child
Nu mai avem NIMIC de pierdut, divulgînd publicului TOT ceea ce stim!!!

The HAARP Report

PUTIN




2017.07.08 - Putin Conference after G20 Summit - RO from Roberto Petitpas on Vimeo.



BOTH VIDEOS AVAILABLE IN ENGLISH,FRENCH, ROUMANIAN, AND PORTUGUESE


INVOC

Vă rugăm să faceţi clic pe pătratul din dreapta, în partea de jos a paginei videou-lui, pentru a obţine subtitrarea.

O INVOCARE

14:02:2014 - 09:00H BRISBANE, AUSTRALIA

14:02:2014 – 01:00H BUCHAREST, ROMANIA

http://24timezones.com/

2012




Apasă pe butonulcc pentru a alege

traducerea in limba dorită.

Tribute to Light Eye

Petition

Dezvãluirea pe deplin a prezentei ET pe Pãmînt, de cãtre Guvern

Full government disclosure of ET presence on Earth

https://secure.avaaz.org/en/petition/Full_government_disclosure_of_ET_presence_on_Earth_now/?cHQipcb

De ce este important

Prezenta de civilizatii extraterestre pe Pãmînt si în jurul lui, a fost declaratã public de sute de martori în prima mînã, inclusiv oficiali militari, astronauti si piloti de aviatie civilã.

A fãcut obiectul unei acoperiri timp de mai mult de 60 de ani, de acord cu mãrturiile date de aceste persoane, fãcute publice în cadrul Proiectului Dr. Steven Greer, si al documentarului recent, SIRIUS, precum si prin Audierea Cetãtenilor despre Dezvãluire=Audientele cetãtenilor despre Divulgare, care a avut loc în National Press Club, în Washington DC, în Aprilie/Mai 2013.

Aceastã ascundere(acoperire), folosind dezinformarea mediaticã si farsele, a împiedicat Omenirea de la un contact deschis cu cetãtenii galactici binevoitori si foarte avansati, capabili sã facã cãlãtorii interstelare, mai rapide decît viteza luminii. În acest sens, liderii mondiali au privat aceastã planetã de tehnologii de propulsie si energie avansate, care puteau sã fi transformat complect civilizatia omeneascã, ridicîndo-a la un nível înalt de bunãstare globalã, inter-relationamente si sãnãtate ambientalã, cu care foarte putini pot chiar visa.

Planeta noastrã, poate doar, sã se îndrepte cãtre o crizã mai profundã, sub controlul complexului militar-industrial, si al corporatiilor de combustibile fosile, care trag de sforile guvernului, prin alternative întîrziate, care puteau duce la nãruirea puterii lor, împreunã cu cabala de interesse investite.

Recunoasterea deschisã de cãtre guvernele de pe Pãmînt, a popoarelor extraterrestre avansate, este pasul necesar, pentru a începe urmãtorul capitol al Umanitãtii, si al planetei noastre. Claritatea este vitalã, în cazul în care Umanitatea se va conecta cu succes cu ET, si se va apropia cu bunãvointã, diferentiatã în prezent, prin reprezentarea comunicatiei mass-media, de cãtre entitãtile negative, sau agentiile omenesti posibile, care utilizeazã nave în scopuri de energie inversã, cu obiective necunoscute. Lipsa de transparentã, creeazã confuzie, si un potential pentru actiuni distructive.

Trebuie sã luãm o atitudine de compasiune si libertate ACUM, si sã chemãm Natiunile Unite si toate guvernele lumii, pentru a da un pas înainte, a recunoste adevãrul contactului binevoitor cu Pãmîntul, si sã începem sã ne angajãm în mod deschis cu vecinii nostrii galactici, pentru a vindeca lumea noastrã.


https://secure.avaaz.org/en/petition/Full_government_disclosure_of_ET_presence_on_Earth_now/?cHQipcb




Declaratia Libertatii Umane


Fiecare fiinta este un suflet divin si etern, care traieste intr-un corp temporar. Fiecare fiinta a fost vie inainte de a se naste si va continua sa traiasca dupa ce moare.


Fiecare suflet intra in viata fizica cu scopul de a experimenta si de a se educa, putand, de-a lungul multor vieti, sa invete adevarata sa identitate ca parte din Divin.


Viata insasi este un proces constant de evolutie spirituala si de desfasurare, bazata pe libera alegere, care continua pana in momentul in care noi realizam adevarata noastra natura si ne reintoarcem la Divin, din care am venit.


Niciun suflet nu intra in viata pentru a servi pe un altul, cu exceptia alegerii acestei experiente, ci pentru a servi propriul scop si acela al Divinului din care a venit.


Intreaga viata este guvernata de legi universale, care preced si cantaresc mai mult decat legile umane. Aceste legi, asa cum sunt si legea karmei, legea atractiei si legea liberului arbitru, sunt decretate de catre Dumnezeu, pentru a ordona existenta si pentru a asista orice persoana in a-si atinge scopul vietii ei.


Niciun guvern nu ar trebui sa supravietuiasca, in conditiile in care el isi sustine existenta din supunerea fortata a poporului sau, ori in conditiile in care acesta neaga poporului sau drepturile si libertatile de baza.


Viata este miscare dintr-o existenta in alta, in diferite locatii prin univers si in alte universuri si dimensiuni ale existentei. Noi nu suntem singuri in univers, ci il impartim cu alte civilizatii, marea parte a acestora fiind iubitoare a pacii, multe dintre acestea sunt mai avansate decat suntem noi, unele dintre ele fiind vizibile cu ochii nostri, iar altele nefiind vizibile.


Dovada celor cinci simturi ale noastre nu reprezinta dovada finala a existentei. Oamenii sunt fiinte atat spirituale, cat si fizice, iar partea spirituala a vietii o transcende pe cea fizica. Dumnezeu este un Spirit si ultima sa manifestare ca Adevar al Lui Dumnezeu nu este fizica, ci este de natura spirituala. Adevarul se gaseste inlauntrul nostru.


Dumnezeu este Unul si, astfel, sufletele sunt numai Unul. Acestea formeaza o Unitate. Ele sunt menite sa traiasca in pace si armonie impreuna, intr-o "unitate comuna" sau comunitate. Folosirea fortei pentru a incheia disputele este impotriva legilor naturale. Fiecare persoana ar trebui sa aiba dreptul de a-si realiza propriile actiuni fara forta, atat timp cat alegerile acesteia nu ranesc alte persoane.


Nicio persoana nu va fi obligata sa se casatoreasca fara sa-i fie respectat liberul arbitru. Nicio femeie nu va fi obligata sa ramana insarcinata, daca aceasta nu e dorinta ei. Niciunei persoane nu-i vor fi impuse viziuni sau crezuri, care se impotrivesc propriilor conceptii. Nimic vital existentei nu va fi tinut ascuns, atat timp cat comunitatea are posibilitatea de a darui.


Fiecare persoana va avea dreptul de a gandi, de a vorbi, de a se comporta dupa voia inimii atat timp cat nu-i raneste pe ceilalti. Fiecare persoana are dreptul de a alege, de a studia, de a-si urma cariera aleasa, fara niciun fel de impediment, atat timp cat nimeni nu este ranit.


Nimeni nu are dreptul de a ucide. Nimeni nu are dreptul de a fura. Nimeni nu are dreptul de a se impune sub nicio forma.


Orice guvern care-si raneste cetatenii, care ii priveaza de bunuri sau de drepturi, fara permisiunea acestora, sau care porneste razboi impotriva vecinilor sai, indiferent de posibilele justificari, isi pierde legitimitatea. Niciun guvern nu poate exista fara permisiunea poporului sau. Toate guvernele au sarcina de a se preocupa de bunastarea cetatenilor sai. Orice guvern, care-si obliga cetatenii sa actioneze in propriul sau beneficiu, in timp ce interesele lor sunt abandonate, isi va pierde legitimitatea.


Barbatii si femeile trebuie sa se bucure de vieti fericite, lipsite de nevoi, oriunde doresc si in conditiile pe care si le doresc, cu conditia ca alegerile lor sa nu-i raneasca pe ceilalti si sa fie realizabile.


Copiii trebuie sa traiasca sub protectia binefacatoare a tuturor, fara a fi exploatati, bucurandu-se de respectarea tuturor necesitatilor vietii, educatiei si sanatatii.


Toate formele de exploatare, asuprire si persecutie sunt impotriva legilor universale si naturale. Orice neintelegeri se vor rezolva pe cale amiabila.


Orice lege umana, care e impotriva legilor universale si naturale, este invalida si ar trebui sa dispara. Punerea in aplicare sau executarea oricarei legi umane, care sta impotriva legilor naturale si universale, aduce consecinte de netagaduit, in aceasta viata sau intr-o alta. Daca cineva poate scapa de justitia timpului sau, de Justitia Divina nu scapa nimeni.


Toate rezultatele vin in slava lui Dumnezeu si in Dumnezeu cautam implinirea nevoilor noastre de Iubire, Pace si Intelepciune. Asa sa fie. Amin.

Sheldan Niddle Free Webinar

You UFO

MATTHEW WARD

MATTHEW WARD
în limba română

SALUSA BY MIKE QUINSEY

SALUSA BY MIKE QUINSEY
în limba română

Tribute to White Cloud

David Wilcock translations

MONTAGUE KEEN

MONTAGUE KEEN
în limba română

GREG GILLES

GREG GILLES
în limba română

CONV. WITH SALUSA by L. TYCO

CONV. WITH SALUSA by L. TYCO
în limba română